Pentru creştinul ortodox poate să fie corect să spunem că cea mai presantă latură a Pasului Unu e reflectată nu atât de haotica lipsă de control asupra vieţii (deşi există şi asta, chiar şi în vieţile sfinţilor), ci de o conştiinţă profundă şi teribilă a cât de departe e individul şi viaţa sa de Dumnezeu. E posibil ca o dorinţă arzătoare pentru Dumnezeu să fie asociată cu această stare de neputinţă, aşa cum se întâmplă în stadiul “trezirii” din viaţa fiului rătăcitor, exact înainte de a decide să se întoarcă la tatăl său. Însă, există şi un pericol. Poate că în acest stadiu dorinţa arzătoare însăşi se bazează pe o viziune asupra realităţii care aparţine cuiva nerecuperat şi, astfel, acea viziune e greşită. Asta a fost adevărat şi pentru fiul rătăcitor pentru că viziunea pe care şi-a construit-o pentru el însuşi (de ex., să se întoarcă acasă ca şi sclav în casa tatălui său) venea din mintea sa bolnavă, nu din viziunea tatălui său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu