Pasul 6



Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne înlăture toate aceste defecte de caracter.

            Creşterea spirituală în Al-Anon include dobândirea unei înţelegeri a relaţiei şi a încrederii în Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi. În Pasul Şase ni se cere să consimţim fără rezerve să ni se înlăture toate defectele de caracter pe care le-am identificat în Pasul Patru şi pe care le-am admis în Pasul Cinci. Pasul Şase este un pas de pregătire pentru următoarea fază a recuperării noastre.
            Principala cheie în acest Pas este pregătirea. Dacă credem că suntem pregătiţi, dar tot amânăm, trebuie să luăm în considerare fiecare defect de caracter  pentru a vedea ce anume ne opreşte. De obicei, sunt câteva motive care ne pot împiedica să fim pregătiţi. Un membru cu experienţă în Al-Anon sugera că prin citirea, studierea şi învăţarea Pasului Şase, se poate ajunge la înţelegerea bazei spirituale a acestuia. Aşa cum s-a discutat în Paşii Unu, Doi şi Trei, ne-am dat seama că nu putem să facem faţă bolii alcoolismului, am recunoscut că Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi, poate şi că Îl vom lăsa pe El să se ocupe de asta. Fără o adevărată şi necondiţionată acceptare a Pasului Trei, acţiunea Pasului Şase este imposibilă.
            Ştim că avem defecte de caracter şi ştim cam câtă durere şi probleme ne-au cauzat; cu siguranţă, ar fi o mare eliberare pentru noi să putem scăpa de ele. Pasul Şase nu ne scapă de aceste defecte, ci ne cere doar să ne pregătim pentru asta. Suntem pregătiţi? Pentru a continua, răspunsul trebuie să fie „da”. Aceste cuvinte, consimţirea fără rezerve, nu sunt condiţionale – sunt clare şi concise; trebuie să ne angajăm în acţiunea necesară ca Dumnezeu să ne înlăture toate defectele de caracter.
            Cu ajutorul naşului sau al grupului, vom şti când suntem pregătiţi. Unii îşi iau o pauză după ce lucrează primii trei paşi, iar alţii îşi continuă fără teamă căutarea seninătăţii şi îşi continuă munca recuperatorie. Mulţi dintre noi ne-am identificat defectele de caracter, I le-am împărtăşit lui Dumnezeu şi unei alte fiinţe umane şi, cu toate astea, încă ne plac. Ele ne sunt confortabile şi familiare - ca şi papucii de casă. Nu prea vrem să scăpăm de ei, după cum pare logic. Ne pregătim. Ne orientăm să ne luăm o nouă pereche de papuci. Odată ce i-am cumpărat, luăm decizia conştientă de a-i purta. Aruncarea definitivă a vechilor papuci depinde de noi. Înlăturarea defectelor de caracter depinde de Dumnezeu. Încrederea şi experienţa ne asigură că, colaborând cu naşul şi cu grupul nostru, vom şti când suntem pregătiţi să consimţim. 
            Din punct de vedere spiritual, suntem puşi în situaţia de a-i cere Puterii noastre Superioare – nu prietenilor, membrilor Al-Anon, preotului sau naşului – să ne ajute. Este o relaţie de unu-la-unu între noi şi Dumnezeu aşa cum Îl înţelegem noi. Credinţa de acest tip ne e străină multora dintre noi; este necondiţionată. La nivel intelectual, ştim cu toţii că Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii, şi nu un Dumnezeu al fricii. Trăind alături de boala alcoolismului, credinţa ne-a fost de multe ori pusă al încercare, de aceea nu ni se cere să avem încredere în alcoolic sau în altă fiinţă umană. Dacă am avut încredere în Dumnezeu în Pasul Cinci, are vreun rost să ne îndoim de El acum? Continuarea acţiunii de către noi ne va cere curaj, precum şi aplicarea Rugăciunii pentru Seninătate.
Pentru unii membri a lucra Pasul Şase înseamnă a te ruga; pentru alţii înseamnă a vorbi cu Dumnezeu aşa cum  Îl înţeleg ei, plimbându-te pe  plajă sau într-un loc spiritual. Alţii spun că Îi scriu lui Dumnezeu o scrisoare prin care îşi afirmă bunăvoinţa şi temerile. Mesajul spiritual al Pasului Şase are un impact diferit asupra fiecărui membru. Ce e important este că suntem pregătiţi şi Îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru.
Pasul Patru ne-a arătat multe lucruri pozitive despre noi, precum şi defecte, iar naşul nostru sau persoana care ne-a ascultat Pasul Cinci ne-a arătat unele caracteristici pe care nu le recunoscuserăm. Pasul Şase accentuează faptul că trebuie să consimţim să renunţăm la toate, nu  doar la câteva dintre defectele noastre de caracter. Nu există excepţii. Sloganul nostru “Lasă-le şi lasă-L pe Dumnezeu” este aplicabil pentru a ne completa munca în acest Pas. A ne lăsa toate defectele nu înseamnă a renunţa. E mult de lucru în Paşii de la 7 la 12. A le lăsa nu înseamnă să devii pasiv sau să nu continui să înveţi şi să te dezvolţi în program. A le lăsa înseamnă a renunţa la lupta cu voinţa proprie şi a le preda lui Dumnezeu.
Acum că ne-am recunoscut defectele, Pasul Şase ne cere să consimţim ca Dumnezeu să ni le înlăture. Am învăţat că nu putem face asta singuri. Avem nevoie de prieteni, de grupul nostru, de naş şi, înainte de toate, de o putere mai mare decât noi. Ajungem în acest punct prin pregătire, prin acţiune şi prin promisiunea unei soluţii. Cu umilinţă, suntem acum pregătiţi să ne gândim la Pasul Şapte.

Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa


 Am şase puncte de reper…

Mă regăsesc în faţa Pasului Şase; am mai fost aici şi sunt sigură că voi mai fi. De data asta, acum că lucrez paşii de opt ani, Pasul Şase înseamnă pentru mine şase puncte de reper – perspectivă, durere, rugăciune, răbdare, proces şi rezultat.
1. Perspectiva. Al doilea naş al meu mi-a descris defectele de caracter ca şi “capacităţi de supravieţuire de care nu mai am nevoie”. Această definiţie mă ajută să nu mai fiu atât de aspră cu mine, mă ajută să înţeleg că cea mai mare parte a vieţii mele aceste defecte de caracter mi-au fost de folos. Însă, de când Puterea mea Superioară vrea de la mine mai mult decât să supravieţuiesc, pot să aleg să renunţ la ele.
2. Durere. Atunci când cramponarea de defectele mele de caracter sau de abilităţile de supravieţuire devine mai dureroasă decât teama de a renunţa la ele, mă simt pregătită să consimt ca Dumnezeu să îmi înlăture acel defect de caracter.
3. Rugăciunea. Pasul Şase spune că Dumnezeu îmi înlătură toate aceste defecte de caracter, şi nu eu. Rolul meu este să mă rog pentru deschidere şi bunăvoinţă.
Dumnezeu alege care dintre defecte ni le va înlătura.
Eu fac doar ceea ce depinde de mine.
4. Răbdarea.
De vreme ce Dumnezeu ţine cârma, El va alege când şi cât de repede îmi va înlătura defectele de caracter.
Cu câţiva ani în urmă, când Îi ceream cu umilinţă să îmi înlăture aroganţa, Dumnezeu mi-a arătat mai întâi cât de arogant eram şi cum îmi afectase asta în mod negativ relaţiile. Am fost în stare să accept că, poate, cu umilinţă ceream asta prea devreme.
5. Procesul. A fi pregătit să consimt acest lucru a însemnat pentru mine un proces, un proces al durerii, în care mă plimbam prin negare, mânie, negociere şi depresie. În timp ce parcurgeam procesul durerii am consimţit ca Dumnezeu să îmi înlăture un defect sau o fostă abilitate de supravieţuire. Îmi e de folos să îmi închipui că defectul este un prieten căruia îi scriu o scrisoare de mulţumire şi de rămas bun.
6. Rezultatele. Atunci când mă lupt cu un defect, naşul mă întreabă “care e rezultatul?”. Cu alte cuvinte, de vreme ce îmi e greu să renunţ, “ce-a mai rămas bun din asta?”.
În ultima vreme m-am luptat cu iertarea. Dacă sunt neiertător, rezultatul este că
-         pot savura gândurile răzbunării.
-         Pot să îmi plâng de milă pentru durerea cauzată.
-         Pot să îmi justific acţiunile şi să rămân distant.
-         Nu trebuie să încerc să  dezvolt o relaţie cu anumită persoană dacă sunt neiertător.

 Renunţând la puterea voinţei...
Pasul Unu ne ajută să ne dăm seama că avem nevoie de o schimbare.
Paşii Doi şi Trei ne dau încredere şi credinţă într-o Putere Superioară, astfel încât să putem începe recuperarea.
În Pasul Patru ne examinăm pentru a ne da seama care sunt credinţele noastre despre bine sau rău.
În Pasul Cinci am admis în faţa lui Dumnezeu, a noastră înşine şi a unei alte fiinţe umane cum anume ne-am îndepărtat de la principiile noastre personale.
Acum e momentul să ne pregătim să renunţăm la aceste defecte de caracter, unele din acestea fiindu-ne tovarăşi de viaţă timp de mulţi ani. Purtăm cu noi o mulţime de bagaje în plus, precum resentimente, temeri, gelozie, autocompătimire, necinste şi învinovăţiri. Conştientizăm că acest extra-bagaj a fost o povară pentru noi şi că acum ar fi timpul să renunţăm la el. Dar, uneori, continuăm să ne agăţăm de el.
La început, când am încercat să lucrez acest Pas, am crezut că trebuie să mă refac. Credeam că va trebui să muncesc cu adevărat pentru a dobândi o metamorfoză imediată şi completă. Credeam că voi putea să îmi îndepărtez pielea ca un şarpe şi să obţin una nouă. În felul ăsta, aş fi un “Eu” nou şi diferit. Credeam că va trebui să muncesc din greu pentru că toate aceste schimbări trebuiau să mă facă perfect.
Apoi mi s-a arătat că nu sunt Dumnezeu. Tot ce îmi cere acest Pas este să consimt sau să fiu pregătit ca Dumnezeu să-mi înlăture toate defectele de caracter. Cuvântul “toate” a devenit un obstacol prea greu de trecut. Mi-am dat seama că îmi predasem deja viaţa şi voinţa în grija Lui. Cu siguranţă, puteam să Îi predau şi defectele mele de caracter. Mi-am dat seama că puteam să le predau din nou şi din nou, pentru că obiceiurile vechi mor greu. Uneori, le iau înapoi şi îmi permit să sufăr puţin, înainte de a le preda iarăşi.
Mi L-am imaginat pe Dumnezeu înlăturându-mi toate defectele de caracter dintr-o dată şi transformându-mă într-o persoană complet diferită. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva, ci a fost un proces foarte lent.
Am învăţat că atunci când ceva este înlăturat, locul său este luat întotdeauna de altceva. Dacă sapi o groapă, aerul ia locul pământului. Am învăţat să îmi înlocuiesc defectele cu calităţi. Acum am pace şi seninătate acolo unde obişnuiau să fie defectele mele.
Cu mulţi ani în urmă mi-am cumpărat primul aspirator. L-am adus acasă şi l-am pus în sufragerie, dar el n-a făcut nimic. Am încercat să îl împing prin cameră. Deşi era greu de împins, puteam totuşi să îl mut, dar mizeria rămânea tot acolo. Când l-am băgat în priză a început să bâzâie. De acolo îi venea puterea. Pentru a-l face să funcţioneze nu a trebuit decât să pun mâna pe mâner, după aceea a fost uşor.
Pasul Şase a fost asemănător. Pentru a scăpa de defectele de caracter I-am permis Puterii mele Superioare să mă ghideze. Nu puteam să scap de ele doar prin puterea voinţei. Nu puteam să spun “fă Tu asta” fără a fi dispus să Îl urmez acolo unde mă ghida. Voinţa mea a însemnat să îmi recunosc defectele şi să lucrez programul cu ajutorul instrumentelor pe care le-am descoperit. Astfel, am deschis o uşă şi L-am invitat în viaţa mea.


Cum să lucrezi Pasul Şase?

Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne înlăture toate aceste defecte de caracter.

  • Următoarele întrebări vă pot da de gândit sau pot sta la baza unor discuţii asupra Pasului Şase.
  •  Am făcut primii cinci Paşi cât am putut eu de bine? Sunt dispus să mă întorc la ei şi să îi privesc din nou dacă mă simt copleşit de acesta?
  •  Ce am învăţat de la naşul meu sau de la un alt prieten din Al-Anon despre cum şi-au făcut ei Pasul Şase?
  •  Ca rezultat al Pasului Cinci, sunt recunoscător că există un Pas Şase de făcut?
  •  Înţeleg cu claritate conceptul de „pregătire”? De unde pot să ştiu dacă sunt pregătit?
  •  Dacă sunt gata să consimt, cum aş putea să îi predau aceste temeri lui Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu?
  •  Ce temeri mă opresc din a fi gata să consimt?
  •  Pot să Îi cer lui Dumnezeu să îmi dea bunăvoinţa de  a consimţi?
  •  În ce mod am încredere în Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu, în lucrarea acestor Paşi?
  •  Sunt pregătit să renunţ la toate defectele mele de caracter? De ce sau de ce nu?
  •  Pe care dintre ele aş vrea să le păstrez? Ce avantaje văd în a mă agăţa de ele?
  •  Care dintre defectele de  caracter au şi părţi bune?
  •  Ce înseamnă pentru mine ca „Dumnezeu să îmi înlăture toate defectele de caracter?”
  •  Am încredere şi mă simt sigur că Puterea mea Superioară este aici pentru mine?
  •  Înţeleg de ce aceşti Paşi vorbesc doar de relaţia mea cu Dumnezeu? Ce înseamnă asta pentru mine?
  •  În ce fel sunt recunoscător pentru că Îl cunosc pe Dumnezeu aşa cum înţeleg eu ?
  •  Pot să îmi iau angajamentul de a împărtăşi într-o întâlnire Al-Anon felul în care am lucrat acest Pas?
  •  Cum i-am încurajat pe cei pe care îi ghidez să lucreze acest Pas?
  •  Pot să iau în considerare să conduc o întâlnire sau un seminar despre puterea acestui Pas?
  •  Ce dovezi am în viaţa mea despre bunăvoinţa Puterii mele Superioare de a-mi îmbunătăţi viaţa? Cum pot să îmi joc rolul meu?
  •  Îi cer anumite lucruri specifice lui Dumnezeu, mai degrabă decât să am încredere că El va şti cel mai bine care dintre defectele de caracter să mi-l înlăture?
  •  Cum pot să privesc astăzi toate aceste lucruri dintr-un nou punct de vedere?
  •  În afară de „Lasă-le şi lasă-L pe Dumnezeu, ce alt slogan sau instrument Al-Anon mă poate ajuta să fac acest Pas?”


Every day write on events that happened where your character defects clouded your ability to think logically or wasted your time and energy.

Contact 12 Pasi