Pasul 3


“Am hotărât să ne lăsăm  viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.”

În Pasul Unu am învăţat că multe dintre problemele noastre au rezultat din eforturile noastre eşuate de a ne conduce propriile vieţi; în Pasul Doi am ajuns la credinţa că o Putere Superioară ne poate reda sănătatea mentală. În mod normal, pasul care urmează este să ne îndreptăm către acea putere pentru a primi ajutor. Unii membri scurtează primii trei paşi şi spun: “Eu nu pot. Dumnezeu poate. Am să Îl las pe El.” E firesc, dacă eforturile noastre din trecut au fost inutile şi dacă credem că o putere ne poate ajuta, să îi permitem acesteia să ne ajute.
Prima parte din pasul Trei, “am hotărât”, ne arată că avem de ales. Luăm această decizie atunci când suntem pregătiţi. Fiecare lucrează paşii într-un ritm propriu, în multe cazuri întorcându-se la paşii anteriori până se va simţi pregătit să treacă la următorul. Nimeni nu ne obligă să renunţăm la voinţa noastră. Decidem să facem asta pentru că viaţa pe care ne-am creat-o singuri nu era nici satisfăcătoare, nici senină.
Ce decizii luăm? Ni se cere să ne: “lăsăm  viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.” Puţini dintre noi sunt în stare să-şi predea imediat întreaga viaţă; a lua decizia de a face acest lucru înseamnă numai a-ţi lua angajamentul de a încerca. Pentru a ilustra acest aspect din Pasul Trei un membru spunea următoarele: “Trei broaşte stăteau pe o frunză de nufăr. Una dintre ele a hotărât să sară. Câte broaşte au mai rămas?” Răspunsul este “trei” pentru că broasca a luat numai decizia de a sări – încă nu a sărit.
Deseori, trebuie să luăm pe rând o problemă sau o persoană şi să încercăm să o predăm Puterii Superioare. Cel mai adesea, alcoolicul din viaţa noastră este persoana pe care trebuie să o predăm prima dată. Am învăţat în Pasul Unu că suntem neputincioşi în faţa alcoolului şi a alcoolicului şi că nu putem să îl controlăm sau să îl schimbăm. Astfel putem încerca să îi dăm lui Dumnezeu dorinţa noastră de a-l schimba pe alcoolic.
Odată ce I-am lăsat în grija lui Dumnezeu câteva dintre probleme, mulţi dintre noi am simţit o mare uşurare. Dependenţa faţă de o Putere Superioară poate să ne crească independenţa fată de opiniile, nevoile şi pretenţiile altora. Nu mai trebuie să ne uităm în jur pentru a primi aprobarea celorlalţi. A cere ajutor de la o Putere Superioară înseamnă să admitem că nu putem să o facem singuri şi ne asigură că nu suntem singuri.
Pentru acei dintre noi care vor să fie ajutaţi, dar care nu sunt încă convinşi că Dumnezeu este cel care o poate face, ultima parte din Pasul Trei, “aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.”, întăreşte libertatea noastră de alegere. În Pasul Doi suntem liberi să Îl definim pe Dumnezeu aşa cum îl înţelegem noi, fără a trebui să folosim măcar cuvântul Dumnezeu. Putem căuta o Putere Superioară, o conştiinţă superioară sau înţelepciunea şi dragostea grupului. Ce contează e că punem deoparte voinţa şi determinarea de a  avea dreptate şi să credem că Puterea noastră Superioară, oricum am defini-o ne va ghida în direcţia cea bună.
Odată ce am luat decizia care ne este cerută în Pasul Trei, ne vom pune problema despre cum să facem acest lucru. Există tot atâtea moduri de a ne preda viaţa şi voinţa câte definiţii sunt referitoare la Dumnezeu. Mulţi găsesc că e necesar să îi ceară lui Dumnezeu, aşa cum îl înţeleg ei, să îi ajute. Pentru cei cu un trecut religios conceptul de rugăciune este unul confortabil; alţii pot să găsească rugăciunile tradiţionale ca fiind dificile. Ar fi de ajutor gândul că rugăciunea însemnă o discuţie cu Puterea noastră Superioară. Repetăm, în Al-Anon suntem cu toţii liberi să ne definim Puterea Superioară şi să decidem în ce mod vom comunica cu aceasta. Adu-ţi aminte că a cere ajutorul unei Puteri Superioare nu înseamnă a-i cere anumite rezultate – asta ar însemna să îi cerem lui Dumnezeu să execute ceea ce vrem noi! A ne preda viaţa şi voinţa lui Dumnezeu înseamnă şi predarea acestor rezultate.
Putem exersa convorbirea cu Dumnezeu. Unii membri cred că e util să îşi înceapă şi să îşi termine ziua cu Rugăciunea pentru Seninătate. Alţii Îi cer direct lui Dumnezeu să le primească voinţa şi viaţa în acea zi. Dacă ne lipseşte încrederea, putem să îi cerem Puterii Superioare să ne-o dea. Dacă ne e greu să ne exprimăm gândurile, putem folosi o rugăciune familiară, sau să spunem doar “Te rog, ajută-mă!”. Putem să ne inventăm propriile rugăciuni. Cineva se ruga: “Doamne ghidează-mă în activitatea mea de azi şi ţine-mă departe de lenevia de a trăi în ieri şi mâine”. Altcineva spunea în fiecare dimineaţă: ”Doamne, Tu şi eu vom avea o zi bună. Şi dacă nu o să fie aşa de bună, ştiu că Tu poţi să te ocupi de asta”. Alte sugestii: “Doamne, ajută-mă să trăiesc o viaţă cinstită”, “ Stai cu mine astăzi”, “Ghidează-mă”, “Ajutor!!” sau “Mulţumesc”. Ca în toţi ceilalţi paşi, ne menţinem  atenţia asupra noastră şi cerem orientare.
O problemă poate fi predată Puterii Superioare şi dacă e scrisă şi pusă într-un loc special. Unii oameni îşi fac “o cutie a lui Dumnezeu” pentru a-şi păstra dorinţele sau rugăciunile scrise. Avantajul acesteia e că acestea pot fi recitite după un timp. Uneori, descoperim, plăcut surprinşi, că problemele notate au dispărut efectiv şi că şi noi le-am uitat.
Ca şi în primii doi paşi, Pasul Trei ne poate aduce o enormă eliberare, preluând responsabilitatea problemelor noastre sau a celor dragi de pe umerii noştri. Pe parcurs ce ne dezvoltăm în program ne întoarcem din nou şi din nou la aceste principii de bază, ori de câte ori suntem în faţa unei noi confruntări. Paşii 1,2 şi 3 ne pregătesc pentru a începe acţiunea în propria recuperare cu ajutorilor paşilor care urmează. Ştim că nu putem controla nimic şi pe nimeni din viaţa noastă, că predându-ne viaţa şi voinţa lui Dumnezeu aşa cum îl înţelegem este speranţa noastră spre seninătate şi pace sufletească.


Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa…

››› Cunoscându-l pe Dumnezeul meu…
Îmi amintesc că, înainte de o întâlnire Al-Anon, încercam să iau o decizie: care dintre două bluze să mi-o cumpăr? Pur şi simplu nu puteam să mă decid - deşi nu era mare lucru. Dacă mă uit înapoi, îmi dau seama că multe lucruri din viaţa mea care îmi cereau să iau o decizie simplă, îmi păreau foarte complicate.
Am venit la Al-Anon şi am început să lucrez Paşii. Mi s-a cerut să iau decizia de a-mi lăsa viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu. Eram mai mult decât dornică să îmi predau viaţa – în orice caz, ştiam că am nevoie de ajutor în viaţa mea. Ce era diferit era însă că trebuia să îmi predau şi voinţa. Eram dispusă să îmi las viaţa în mâinile Lui doar dacă avea să facă ceea ce vroiam eu.
Apoi, am auzit că “să ne lăsăm  viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi”. Cuvântul “în grija” a devenit centrul atenţiei mele. Am auzit un alt membru Al-Anon spunând că acest cuvânt înseamnă dragoste şi preocupare. Această distincţie m-a făcut să cred că poate voi reuşi să îmi predau viaţa şi voinţa iubirii si preocupării unui Dumnezeu aşa cum îl vedeam eu.
Cui îi predam eu toate acestea? Acest Dumnezeu aşa cum îl înţelegeam eu era foarte important pentru mine. În copilărie, mersesem la biserică cu tatăl meu care era baptist, cu mama mea (metodistă), cu două surori catolice şi cu fratele meu care mergea la diferite biserici. Un alt frate şi eu frecventam o Biserică Presbiteriană din apropiere. În familia noastră am admis cu toţii că, atât timp cât Dumnezeu este acelaşi, doar religiile erau diferite.
Pasul Trei mi-a cerut să îmi iau un angajament faţă de Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu. Mi-am dat seama că pentru asta trebuia să îmi examinez credinţa. Aveam nevoie de propria relaţie cu Dumnezeu , astfel încât a trebuit să fac câteva “investigaţii” în sufletul meu. Chiar dacă mă alăturasem Bisericii în perioada adolescenţei mele, mi-am dat seama că acest Pas nu are de-a face cu  biserica sau cu vreo religie. Era vorba de propria mea relaţie cu o Putere Superioară. O Putere mai mare decât mine însămi, pe care eu alesesem să o numesc Dumnezeu.
Conceptul meu de Dumnezeu s-a schimbat. Ca şi copil, mi-l imaginam pe Dumnezeu stând pe un tron, uitându-se în jos la mine şi văzând tot ceea ce eu credeam că era greşit; nu Îl vedeam niciodată zâmbindu-mi. Felul în care credeam că mă priveşte era la fel de acuzator ca a adulţilor de lângă mine; fusesem cea mai mică dintre şase fraţi; încercam să fac lucrurile bine, dar se pare că niciodată nu reuşeam să îmi mulţumesc toată familia.
Astăzi, Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu e foarte diferit. E un Dumnezeu iubitor. Nu mai cred că mă judecă prin intermediul celorlalţi oameni. Pentru mine, El are o mulţime de trăsături umane. Ştiu că mă iubeşte necondiţionat. Ştiu că îmi dă ocazia de a-mi lua propriile decizii. Uneori, greşesc şi El mă lasă să experimentez consecinţele propriilor greşeli. Simt că, uneori, mă priveşte cu drag, dă din cap şi, zâmbind, spune: “Oare când o să înveţe?”
Ştiu că El e mereu cu mine. Auzisem pe cineva spunând odată că Îl poartă pe Dumnezeu pe umărul drept, astfel că am decis să fac la fel. Atunci când îmi e greu şi am nevoie de siguranţă, întind mâna spre umărul drept pentru a-I simţi căldura.
Dumnezeul meu are simţul umorului; El permite ca lumea mea să ia întorsături ridicole. Atunci când treburile merg rău, îmi oferă compensaţii. Dumnezeul meu e răbdător atunci când fac aceeaşi greşeală din nou şi din nou. Pot să Îi predau ceva şi apoi să I le iau înapoi. Se uită la mine în timp ce mă lupt până când sunt din nou dispusă să I le predau. Pentru mine, Dumnezeu este bun şi înţelegător. El îi trimite pe oameni să mă îmbrăţişeze sau să îmi arate dragostea Lui în alte feluri. Îmi răspunde la rugăciuni. Din când în când îmi dă privilegiul de a-I ajuta pe ceilalţi. Am învăţat să Îl ascult şi să Îi dau ocazia de a acţiona în viaţa mea. Am învăţat că mă ajută să împlinesc acele lucruri pe care nu credeam că aş putea să le fac vreodată.
Astăzi, mă simt bine atunci când îmi predau viaţa şi voinţa lui Dumnezeu aşa cu Îl înţeleg eu. Al-Anon şi toţi prietenii mei de aici mă ajută să decid când.

››› Cea mai importantă parte pentru mine…
Fiica mea mi-a lăsat moştenire două lucruri; unul dintre ele a fost pisica ei cea neagră, Domnul Garfield. Pisica avea pretenţia să stau lângă ea ori de câte ori mânca. Celălalt a fost Al-Anon-ul. Ăsta a fost un dar foarte mare, unul care m-a văzut trecând prin durerea de a-mi pierde fiica. Tot el m-a ajutat foarte mult atunci când mi-a murit şi fiul, cu câţiva ani mai înainte. La nouă luni după ce fiica mea m-a dus pentru prima dată la o întâlnire Al-Anon, cea de-a şaptea tentativă de sinucidere s-a terminat prin moartea ei. Mi-a spus că este alcoolică şi că este în recuperare. Credea că Al-Anon m-ar putea ajuta. Habar nu avea ce a devenit în timp Al-Anon pentru mine. Ajutorul şi prietenia pe care le-am primit de la prietenii mei din Al-Anon m-au ajutat să trec prin perioadele dificile.
Doream mai mult. Vroiam să fiu din nou fericită. Chiar îmi doream să ştiu cum să lucrez programul. O doamnă mi-a spus odată că principiile sunt cele mai importante. Am mers acasă şi m-am uitat prin broşuri şi cărţile pe care le aveam, însă tot nu am putut să îmi dau seama care sunt aceste principii. La următoarea întâlnire, m-am decis să o întreb dacă nu ar vrea să fie naşa mea. Mă întâlneam cu ea în fiecare săptămână. La început, m-a pus să vorbesc şi să scriu despre resentimentele şi mânia pe care o aveam faţă de moartea copiilor mei. După ce am fost în stare să îmi eliberez mintea de aceste tragedii, am început să lucrăm Paşii. Ne-a luat cam opt luni să facem acest lucru. Scriam despre sentimentele, gândurile şi întrebările mele, după care I le împărtăşeam ei. Vroiam să ştiu ce Paşi şi principii m-ar putea ajuta în orice situaţie s-ar ivi. Am continuat să citesc şi să studiez literatura Al-Anon şi, bineînţeles, să merg la întâlniri.
La un moment dat, cineva mi-a cerut să fiu naşa ei. I-am spus că putem încerca, dar că fiecare dintre noi e liberă să se retragă oricând. Asta a fost cu 12 ani în urmă. Suntem încă prietene. Parcurgând Paşii şi ascultând problemele oamenilor, am continuat să îi lucrez şi eu însămi. Au devenit o parte a gândirii mele de zi cu zi. Împărtăşind cu ceilalţi ceea ce am învăţat eu, am făcut ca Paşii să devină o parte importantă a vieţii mele.
Ce a devenit de maximă importanţă pentru mine a fost să îmi predau viaţa şi voinţa lui Dumnezeu, care este Puterea mea Superioară. A trebuit însă să predau şi problemele oamenilor pentru care eram naşă. Nu aveam puterea de a le rezolva problemele. Îmi aminteam de Pasul Unu şi practicam detaşarea. Astfel, nu trebuia să îmi fac griji pentru ce şi cum aveam de făcut. Mi se părea că, oriunde eram îndrumată, era bine. Chiar în viaţa mea personală, am avut libertatea de a face ce am vrut. Gândurile, dorinţele mele şi oportunităţile  îmi erau date de Puterea Superioară, astfel că Pasul Trei a devenit cel mai important pentru mine.
Principiile pe care le-am dedus din primii trei Paşi mă îndrumă acum prin Pasul care se aplică unei probleme specifice. Principiul din Primul Pas este sinceritatea; trebuie cu adevărat să caut onestitatea problemei mele pentru a fi în stare să îi fac faţă în mod realist. Speranţa e principiul celui de-al Doilea Pas. Ştiu că o putere mai mare decât mine însămi poate să îmi arate modul echilibrat de a face ceva. Pasul Trei mi-a dat principiul credinţei. Cred că Dumnezeu mă poate ajuta să fac faţă situaţiilor mele. Aceşti primi paşi sunt  Paşii Acceptanţei; ei îmi oferă baza pentru a putea să îi lucrez pe ceilalţi.

›››  Odată ce L-am înţeles, decizia a fost una uşoară…
Când am lucrat Pasul Doi, am ajuns la credinţa că există o Putere mai mare decât mine. Pasul Trei mi-a cerut să iau o decizie; depindea de mine dacă îmi predam sau nu viaţa şi voinţa acestei Puteri Superioare. Deşi credeam într-o Putere Superioară, mă simţeam speriată şi nepregătită să iau o astfel de decizie. Mi-am dat seama că nu Îl înţelegeam prea bine, ori aveam nevoie de acest lucru pentru a putea să Îi las viaţa mea.
Undeva pe drumul vieţii mele, mi-am format convingerea că Dumnezeu era aspru, că mă respingea şi judeca, credeam că Dumnezeu vrea ca eu să sufăr şi să fiu nefericită pentru a-mi spăla păcatele. Credeam că nu are timp pentru mine, că eu nu trebuia decât să exist şi să supravieţuiesc. Asta e tot ce credeam.
În Al-Anon am învăţat că puteam să am orice concept vroiam despre Puterea Superioară. Am decis să îmi alung orice vechi concept despre Dumnezeu, astfel încât să pot să iau totul de la început, cu mintea liberă. Cu grijă, am început să vorbesc cu El. Am încercat rugăciunea şi meditaţia. Mi-a luat câteva luni până am reuşit să mă obişnuiesc cu această nouă relaţie. Naşul meu m-a lăsat tot timpul de care am avut nevoie, în timp ce îmi oferea sugestii şi mă încuraja.
Atunci când m-am simţit confortabil şi în siguranţă în cadrul acestei noi relaţii, am început să îmi redefinesc conceptul de Putere Superioară. Am ajuns la o concluzie simplă şi frumoasă: Dumnezeu este cel mai bun prieten al meu. Vorbim, râdem şi plângem împreună, Îi pot spune orice; îmi cunoaşte toate temerile, defectele şi greşelile, îmi cunoaşte visele, calităţile şi reuşitele; ştie de ce am nevoie şi îmi oferă ce îmi trebuie. Cu blândeţe şi cu simţul umorului, mă îndrumă în direcţia voinţei Lui pentru mine. Atunci când am întrebări, ştiu că e în regulă să Îl întreb. Dumnezeu nu mă face niciodată să mă simt proastă sau “defectă”. Dumnezeu mă lasă să aleg şi atunci când greşesc – e în regulă. Nu facem decât să ne apropiem. Dumnezeul meu are mereu timp pentru mine şi mă face mereu să mă simt specială.
Lucrând Pasul Trei, mi-am schimbat nu doar conceptul despre Dumnezeu, ci şi viaţa. Mi-am găsit un prieten care va fi mereu lângă mine, un Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu. Odată ce L-am înţeles, decizia de a-mi preda viaţa şi voinţa în grija Lui a fost una uşoară.
  




Cum să lucrezi Pasul Trei?

“Am hotărât să ne lăsăm  viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.”

Aici vei regăsi câteva întrebări pe care să ţi le adresezi ţie sau care să fie discutate în grup pentru a începe să explorezi relaţia ta cu Dumnezeu, aşa cum îl înţelegi tu:

  • Cum mă simt faţă de a-mi preda viaţa unei Puteri Superioare pentru orientare?
  • Cum pot să aflu cine sau ce constituie Puterea mea Superioară?
  • Sunt dispus să încerc să îmi predau problemele? Ce m-ar putea ajuta să vreau asta?
  • Cum aş putea să nu mă mai tot gândesc, să încerc sau să  tot evaluez şi să iau cu adevărat o decizie?
  • Am avut probleme în luarea deciziilor în viaţa mea? Dă exemple.
  • Dacă nu sunt în stare să iau această decizie, ce anume mă reţine?
  • Am încredere că Puterea mea Superioară poate să aibă grijă de mine?
  • Cum ar putea Pasul Trei să mă ajute să mă ţin departe de situaţiile create de alţii?
  • Ce consecinţe a avut obsesia mea faţă de diferite probleme şi de ceilalţi?
  • Atunci când “le las şi Îl las pe Dumnezeu” să aibă grijă de viaţa mea, sunt dispus să urmez îndrumarea pe care o primesc?
  • Cum pot să predau o situaţie şi rezultatele ei?
  • Cum mă pot opri de la a-mi lua înapoi voinţa?
  • Ce pot să fac atunci când cei dragi iau decizii cu care nu sunt de acord?
  • Cum pot să îi las pe cei dragi să îşi găsească propriul drum în viaţă, aşa cum eu mi-l găsesc pe al meu?
  • Ce pot să fac pentru a încerca să îi văd pe ceilalţi aşa cum îi vede Dumnezeu?
  • Cum pot eu să exprim dorinţa lui Dumnezeu în acţiunile şi vorbele mele către ceilalţi - incluzându-l aici şi pe alcoolic?

Contact 12 Pasi