vineri, 2 decembrie 2011

~ SPIRITUALITATE ~

:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:
Când inima lăcrimează pentru ce a pierdut, duhul râde pentru ce a găsit.
Proverb Sufit
:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:

Înainte de a intra în program, l-am aruncat pe Dumnezeu pe fereastră. Eram foarte mânios pe El. Unde fusese El în momentul în care singurul meu frate a murit în accident de maşină? Unde a fost când părinţii mi-au murit, când am trecut prin divorţul teribil, când fiul meu vitreg s-a sinucis ori când aveam cele două accidente rutiere foarte grave? Nu ştiam cum să mă împac cu toate acele trăiri care îmi copleşeau plânsul, pierderile, durerea. Eram total pierdut duhovniceşte vorbind, deşi nu ştiam atunci. Tot ce ştiam e că am fost depresiv mult timp şi că aveam această gaură imensă în suflet pe care tot încercam s-o umplu cu mâncare, ca să nu mai simt durerea şi să nu mai fiu nevoit să gestionez nimic din viaţa mea. Dar adevărul e că oricât mâncam, asta nu-mi potolea durerea constantă şi tot ce obţineam era doar că eram din ce în ce mai gras şi mă simţeam tot mai rău. Mâncarea, care trebuia să-mi alunge durerea de a trăi nu făcea decât să-mi producă şi mai multă durere.

Când am intrat în program şi am auzit cuvântul "Dumnezeu", era să plec şi să nu mă mai întorc. Sunt o persoană foarte logică şi raţională şi tot ce vorbeau oamenii aceştia îmi părea o nebunie, dar eram atât de disperat, încât am revenit. Era nevoie să mă port de ca şi cum aş fi crezut că mă pot vindeca şi că Dumnezeu mă poate ajuta. Când minunile au început să se întâmple, credinţa mea a început să crească şi treptat am înţeles că Dumnezeu fusese întotdeauna cu mine. Acum am o metodă mult mai bună prin care să-mi umplu golul din suflet şi aceasta e de departe mai satisfăcătoare şi mai sănătoasă decât aceea de a mă îndopa cu munţi de mâncare.

AZI ÎMI VOI AMINTI . . .

Mă rog să-L păstrez pe Dumnezeu în inimă şi în suflet pentru că ştiu că dacă fac aşa, viaţa mea va fi mai deplină, într-un fel în care oricât aş mânca, nu s-ar putea întâmpla asta.
~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~:. .:~*~

http://www.therecoverygroup.org/meditations/december.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Contact 12 Pasi