Pe Dumnezeu Îl putem întâlni doar în prezent

CEL MAI PUŢIN SPIRITUAL MOD DE A TRĂI este de a evita momentul prezent. 

Alternativele noastre sunt limitate la două: de a trăi în trecut sau de a trăi în viitor; uneori le alegem pe ambele în acelaşi timp.

Încercarea de a trăi în viitor este un fenomen des întâlnit. Probabil, provine din acele comportamente obişnuite din copilărie, când visezi la ce doreşti în viitor. Copiii nu au prea multă putere personală şi responsabilitate, astfel încât dorinţa de a creşte mare este echivalată de cele mai multe ori cu a fi luat în serios, cu a fi lăsat să ia propriile decizii, ş.a.m.d. La fel, cineva aşteaptă să termine şcoala, să înceapă să lucreze sau să se căsătorească.

Trăind în viitor, avem posibilitatea să trecem pe lângă momentul prezent fără să fim prea afectaţi de acesta. Facem faţă la tot felul de neplăceri doar de dragul unui viitor mai bun. Este chiar posibil ca oamenii să-şi bazeze întreaga viaţă pe un astfel de model. Din nefericire, destul de des, când ajungem la acel lucru pe care ni l-am dorit atât de mult, suntem dezamăgiţi, astfel încât suntem nevoiţi să ne dorim ca altceva să se întâmple în viitor. 

Odată ce mecanismele de a trăi în viitor se instalează, este foarte greu să le schimbi, sau cel puţin să le schimbi dintr-o dată. Viaţa devine un proces de căutare a lucrurilor pe care le dorim – de fapt, evitând cu orice cost prezentul. Acest lucru continuă chiar şi atunci când prezentul este plăcut. Totuşi, există riscul ca prezentul să însemne durere – sentimente de plictiseală, de inadecvare, şi atunci el este evitat.

La un moment dat, ajungem într-un stadiu al vieţii când ne dăm seama că vremurile bune şi oportunităţile, au trecut deja. În acel punct individul încetează să mai trăiască în viitor şi treptat, începe să trăiască în trecut. Din motive întemeiate, această perioadă e numită „vârsta mijlocie”.

***

Trăitul în trecut este la fel de dificil de schimbat. Dar şi acest lucru este un mod de evitare a prezentului. E de dorit ca la un moment dat să ne dorim şi să trăim în prezent. E normal ca asta să li se întâmple celor care sunt mai în vârstă şi care chiar au lucruri în trecut de care să îşi amintească.

Am întâlnit deseori imigranţi care au păstrat amintiri dragi din ţara lor de origine, chiar dacă nici nu se punea problema de a se reîntoarce să trăiască acolo. Uneori acest ataşament ia forma de „Dacă ai putea vedea cât de important eram eu în satul meu …”. Acest tip de trăire în trecut este de-a dreptul trist, din moment ce persoana care spune acest lucru simte că a fost „natural” sau „autentic”  doar atunci sau acolo, dar nu aici şi acum.

Nostalgia este o altă formă de trăire în trecut, care poate uneori să le cauzeze probleme oamenilor.  Uneori, întreaga omenire încearcă să privească în trecut şi să clasifice o anumită perioadă ca fiind un fel de epocă de aur. Chiar şi unele religii încurajează această perspectivă. Însă, indiferent de cât de atrăgător pare să fie trecutul, e imposibil să trăieşti în trecut doar pentru că îţi doreşti asta.

***

Deşi nu ar fi firesc, sistemul ar funcţiona, dacă am putea trăi şi altfel decât în prezent. Este foarte important să  ne împăcăm cu acest lucru. Altfel, viaţa va fi trăită la “mâna a doua”; va fi o viaţă în care nimic nu e real, în care totul este imaginaţie sau amintiri şi care ne forţează să ne creăm propria realitate. Aceasta este tendinţa care trebuie evitată cu orice preţ. Pasul Unu înseamnă să fim realişti şi să începem să ne împăcăm cu realitatea lui Dumnezeu. În această realitate, două lucruri sunt întotdeauna adevărate:

1                     Putem lua decizii doar în momentul prezent, şi

2                     Pe Dumnezeu Îl putem întâlni doar în prezent.

sursa*